Open Widget Area

3 pahare


English

DSC_0002

Ieri am fost în casa veche. Casa unde am copilărit, casă care e acum închisă, casa bunicilor mei.

Am crezut că pot să îmi iau ceva de acolo. Amintiri.

Am intrat, şi după ce m-am umflat de plâns o jumătate de oră, am început să iau cameră cu cameră.

În camera unde dormeam eu pe saltea vara, m-am uitat la o icoană. Avea rama de lemn aproape mâncată. Aşa că n-am luat-o.

Lângă sobă era un vătrai. Pe ăla chiar o să îl păstrez. Dar nu l-am luat.

Am intrat în camera pe care mamaia o numea sufragerie. Aici sunt pozele vechi pe care le păstrez tot în casa veche.

Aşa că nu le-am luat.

Am ieşit pe hol. Dulapul e încă plin cu hainele bune ale lui tataie. Vis-a-vis, “dulăpiorul mic cu dulceaţă”. Acolo punea mamaia borcanele cu dulceaţă de gutui sau caise, din care şterpeleam eu şi soră-mea când eram mici.

Mereu mamaia râdea când ne găsea furând dulceaţă. Nu ne-a certat nici măcar o dată.

Am intrat în bucătărie, şi am făcut stânga.

Am intrat în camera “de la brad”.

Camera asta era cea mai răcoroasă vara, sub un brad.

Bradul s-a uscat pur şi simplu în ziua în care a murit mamaia. Inexplicabil.

Şi la fel cireşul de lângă camera lui tataie, cu câteva zile, să zic şase, înainte că tataie să moară.

În camera asta de lângă brad mi-a atras atenţia ibricul în care fierbea tataie ţuică. Nu pentru el, el nu a băut niciodată. Pentru oamenii care veneau iarna să taie porcul.

L-am lăsat acolo, în casa veche.

Am intrat în camera în care mai dormeam cu mamaia.

O ţineam de vorbă până târziu, în noapte.

- Ce s-a auzit? Poate-s hoţi?

- Nu mamă, se aud crengile de nuc, dormi mamă.

- Nu-s hoţi?

- N-avem noi hoţi mamă.

- De ce n-aveţi?

- Nu sunt mamă hoţi aici. Şi dacă dai nas în nas cu hoţu’, n-are de ce să-ţi fie frică. Tot om e. Dormi, mamă.

M-am uitat în jur şi am tras de sertare. Am găsit nişte furculiţe foarte vechi pe care n-aş putea să le folosesc niciodată. Şi aşa am zis. Că o să îmi iau ceva pe care chiar o să îl folosesc. Aşa că le-am lăsat acolo.

Am ieşit. M-am mai uitat în bucătărie. Carafe de sticlă pentru apă. Şi farfuriuţele de dulceaţă. Şi un dop de plastic cu un cap de bou.

Îmi aduc aminte cum scoteam apă rece din fântână. Şi cum veneau duminică mai ales, prietenii lor. Eu eram foarte timidă şi ruşinoasă. Şi mă ascundeam ba prin vie, ba prin grajdurile animalelor.

Mamaia venea după mine şi îmi spunea că n-are de ce să îmi fie ruşine.

Musafirilor le punea în farfuriuţe mici dulceaţă de gutui. Şi în pahare apă rece.

Şi deodată m-am luminat. Pahare!

Aşa că am luat astea 3 pahare dintr-un set care odată fusese de 6.

Şi o umbrelă neagră a lui tataie pe care o s-o las mereu în maşină.

Şi mă gândesc acum cât de vie era casa cu bunicii mei în ea. Şi cât de părăsită pare acum.

Mi-am amintit cum îmi spunea tataie: “tată, de când era lumea lume, d-atunci îţi povestesc eu toate”.

De când era lumea lume, şi oamenii, oameni.

Chiar şi eu am mai prins ceva. De exemplu mă gândesc acum că nimeni nu intra în casa nimănui dacă omul nu era acasă.

Ştiu că mamaia pleca cu vacile la păscut şi nu încuia casa. Avea un cui răsucit la intrare pe care îl punea de-a curmezişul ca să înţeleagă cei care o căutau că nu era acasă.

Lăsa totul în casă, deloc speriată că cineva s-ar putea gândi să fure ceva.

În fine, am luat deci trei pahare.

Pe care chiar o să le folosesc.

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply