Open Widget Area

Poveşti Adevărate


English


Când am deschis site-ul, în 2012, blogăream din diverse locuri pe unde lucram şi îmi scriam experienţa de ghid de turism.

Evident că ştiind mai toate agenţiile de turism, tocmai pentru că lucram pentru ele, aş fi putut colabora teoretic foarte bine şi pe partea de blogging.

Evident că aş fi putut să scriu recenzii ale hotelurilor pe care ei le operau, aş fi putut să descriu experienţa unei călătorii cu agenţia X, şi ar fi fost uşor şi pentru mine, om care a lucrat efectiv în industrie, cât şi pentru ei, oameni care îşi doreau să îşi promoveze serviciile oferite.

N-o să pot uita vreodată un răspuns al unui patron de firmă de turism.

“Dar tu prea multe vrei să faci. Eşti prea dornică să ai succes.”

Lui i se părea că eu nu merit o colaborare pe partea de blog, TOCMAI pentru că lucram în industrie.

Câtă oftică putea să zacă în om! Cât de mult suferea el că eu îi luam şi banii pentru servicii de ghidaj turistic şi mai şi voiam în plus ceva. El nu se gândea că ar fi primit el un bonus. El suferea că pot să primesc eu!

Au trecut anii şi am cerut diverse bartere pentru diverse acţiuni pe care le-am organizat.

Aşa am ajuns într-o localitate mică şi am cerut să colaborăm. Eu ofer promovare, voi oferiţi locaţii pentru cazare, intrări la muzee, etc.

Răspunsul a fost “Păi vrei ca să îţi iasă ţie acţiunea, nu? Că tu o organizezi.”

Grija lui nu era cum să se promoveze ca localitate, hotel, baza de agrement, restaurant, etc. Nu!
Grija lui era că-mi iese mie acţiunea!

:)

Au trecut încă ceva ani. Am organizat altă acţiune.

Am cerut unei agenţii de turism o colaborare de tip barter.

Eu îţi ofer promovare pentru că primeşti expunere în urma colaborării, tu îmi oferi mie servicii turistice. A fost un “NU”.

După terminarea acţiunii, şi după ce evident aveam o altă agenţie de turism parteneră, primesc un mail cu dorinţa unei angajate a Domnului “NU”, pentru a-i oferi nişte contacte ale celor care participaseră la proiectul respectiv.

Deci când e să vreau să colaborăm la începutul proiectului, îmi spui că NU se poate. E difil, te cred.
Dar după ce termin proiectul, cu muncă, sudoare, și implicare, tu, ăla care m-ai refuzat, ai nevoie de ceva ce rezidă fix din proiectul organizat deja. Uș! Mi-e mie rușine de rușinea ta!

1.În fine, dacă e ceva ce am învăţat din toate e că nu mai stau să aştept când aud :”Hai că mai vorbim”. Pentru mine asta echivalează cu “NU”.

2.Nu mai aştept pe NIMENI.
Nu aştept să îşi dea seama oamenii că am doar intenţii bune, normale.

3.Miros urgent când am de-a face cu un om care ştie şi business, şi e şi OM cu care îmi face plăcere să stau la un ceai.

4.Nu mai fac lucruri gratis pentru că oamenii nu le apreciază. Am învăţat să cer bani pentru ORICE serviciu pe care îl ofer şi am redus cu circa 60% colaborările de tip Barter.

5.Nu mai apar pe ici-colo la fiecare “party”, “lansare de produs”, ” fursecărie free”. Valorez mai mult de un fursec.
Apar doar de plăcere şi chiar şi scriu dacă m-am simţit bine şi am apreciat real ce s-a întâmplat acolo.

6.Prefer să lucrez cât mai independentă şi cu cât mai puţină nevoie de alţii tocmai din motivele mai sus amintite: invidie, mentalitate de trepăduş, lipsă de colaborare.

7.Am ALES să îmi prezint şi promovez mai intens show-urile de stand-up fără frica de a putea fi percepută drept om neserios.
Abia aştept să susţin Show-uri de Stand-up în Hoteluri şi să pot să şi scriu despre experienţa avută din acest punct de vedere.

Aşa că va aştept cu mare drag la “Trust me. I’m joking” şi MULŢUMESC tuturor celor care m-au sprijinit şi mă sprijină lăsându-mă să fiu EU.

ShowCris

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply