Open Widget Area

Cizme la botic


English

A Dismayed And Traumatized Man With Injuries Seated On The Floor
În imagine avem un om câştigător, revenit la bun simţ în urma unor bătăi la timp administrate.

Poveste:

Avem pe scară cea mai harnică și cinstită femeie de serviciu.

De la 5 dimineața începe să spele scara de la 10 la parter, trebăluiește toată ziua, și noaptea o încheie adunând cutiile de pizza din ghenele de pe etaje pentru că nesimțiții nu pot să le ducă până jos, la ghena scării.

În jur de 70, calmă, în banca ei, să nu deranjeze pe cineva, zâmbitoare, în ciuda diabetului combinat cu alte probleme medicale.

Ai putea crede că dacă te ții departe de rele, nu ai parte de ele.

Dar nu e așa.

Urâtul e ca scaiul care oricât de tare i-ai întoarce spatele, caută cumva să se agațe de tine.

Vecinul alcoolic, care are în cap televiziune-n culori și girofaruri, se găsește să țipe la ea că de ce ține liftul blocat, femeia spălând cu mopul. Și începe să bată cu pumnii în ușa liftului.

Am ieșit și m-am uitat lung la el, la fața lui puhavă, la pungile de sub ochi. Figura aia clasică de om terminat, șters, cu ochii mați, lipsiți de licărire, privind prin pereți la nimic.

M-am uitat pur și simplu la el și n-am scos o vorbă. Omul a început să se fâstâcească și sa se scuze penibil: “ține liftul ocupat și nu pot pleca la servici.”
“Păi luați-o pe scări, că-s doar câteva etaje.”
“Nu pot că-s amețit încă după azi-noapte.”

Și mă gândesc.

Fix oamenii ăștia merită articulați cu cizma-n gură exact în secunda doi după ce-o comit.

Eu sunt anti-violență dar pe de altă parte nu poți învăța porcul să stea la colțul lui decât dacă-l altoiești cu o lopată grea la coadă.

Dar pentru că la cizme-n gură primim amendă contravenţională sau închisoare de-o zi, nu vrem să ne riscăm.

Aşa că atunci când un asemenea specimen de amibă are nevoie de la tine de ceva, este fix momentul când trebuie să îi spui că nu se poate.

Pentru că fiind rejectat la infinit, over and over again, euglenul verde o să înceapă să-şi pună problema totuşi că nu lumea are ceva cu el, ci el nu se adaptează corect la lume.

În urmă cu ceva timp, am organizat o treabă. Deci organizat la modul organizat total. Eu. 100%.

Şi las la o parte faptul că alţii au început să-şi aroge această punere în desfăşurare a lucrurilor de eu mă uitam şi citeam şi nu-mi venea să cred. Adică ceva la modul că eu m-aş apuca azi să scriu pe facebook că de fapt în spatele construcţiei Sarmisegetuza stau chiar eu.

M-am uitat şi m-am crucit ce poate să facă schizofrenia netratată la timp din oameni.

Nu le-am zis nici până în ziua de azi că “helău, cum adică ai organizat tu ce am organizat eu?”. Nu. Pentru că schizofrenia în formă acută e cea mai parşivă boală şi milă mi-e de ele. Plus Karma. Frate, minciuni dai, minciuni vei avea.

Deci las asta la o parte.

Dar ce e funny e că mă trezesc cu o tăntică la una din mese. Fără “bună ziua, organizator de chestie, inclusiv de masă pe care o îngurgitez.”

Mă trezesc cu tăntica acolo care nu doar că n-a ştiut să salute, nu doar că n-a ştiut să se prezinte, dar mă trăgea la răspundere că de ce am făcut ceva în programul MEU. Ceva ce ea n-ar face, desigur.

REPET! Un program PRIVAT. Exact ca un BOTEZ să zicem. Sau ca şi cum aş aduce eu 40 de străini, treaba mea de ce, treaba mea cum.

Dar hai să ne închipuim că e BOTEZ.

Poţi să te duci la un botez neinvitat? Poţi să te duci la un botez şi să mănânci şi tu o ciorbă de pui după care să faci nazuri că tu faci ciorba altfel?

Marş, mă. Marş!

Du-te şi fă-ţi tu organizarea ta, că de bârfit de pe margine poate oricine.

În ciuda mahalagioaicelor schizofrenice de deasupra am decis să continui să fac lucruri.

Întotdeauna se vor găsi oameni fără preocupări, de profesie fără, care să comenteze.

În România, mai mulţi frate, enorm de mulţi, ca nicăieri în lume.

Aleg însă să fac, nu să vorbesc.

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply