Open Widget Area

Alb.


English

- Dă ce nu mai scri dă turizm? Dă ce nu pui numa’ glume? Dă ce zkrii de femei?
Îl ascult şi nu zic nimic. Ştiu eu de ce îmi iau pauze şi ştiu eu că motivele mele sunt atât de personale. Aşa că nu-mi pasă.

zapada

Mă uit la cutia de Rafaello cu bomboane albe de pe masă şi îmi revin cele mai proaspete parcă amintiri.

Cutia de bomboane Rafaello de pe masă mai are doar o singură bomboană albă.
E aia căzută pe jos, de peste care ea a suflat praful, şi pe care a pus-o la loc. “O s-o mănânc eu dragă, să n-o arunci.” E atât de zgârcită şi mă enervează atât de mult asta. Dar acolo, pe terasa hotelului, unde stăm pe două scaune faţă în faţă e bine.

E totul atât de grecesc şi atmosfera atât de încinsă. Peste 40 de grade la umbră.
- Ai fost violată vreodată?
Se uită la mine şi râde.
- De ce râzi? Vorbesc serios. Te porţi ciudat, ca şi cum îţi e frică de oameni.
Se opreşte din râs şi îşi pune picioarele goale la mine în poală. Încep şi îi masez tălpile. Îi place.
Eram sigură că o să îşi retragă picioarele imediat pentru că o să se sperie. Deci s-ar putea să nu fi fost violată.

Ne privim ca proastele şi râdem.
- N-am fost violată, dar mi-ar plăcea. Vrei îngheţată?

Au trecut câţiva ani de atunci. N-am vrut îngheţată pentru că fumam un pachet de Marlboro scurt şi roşu pe zi.
Încă puteam.
Aproape c-am şi uitat că am avut o relaţie şi că ne promiteam toate stelele.

Că ne-am fugărit pe străzi după ce ne-am certat, că ne-am cumpărat două pahare cu picior, ba chiar şi un cearceaf. Ăla al hotelului era alb şi banal. Alb.

- Suntem doar noi două aici, dragă.
- Şi ce dacă? Is just enough.

După care ne uitam una la alta şi râdeam ca proastele. Priveam pe urmă pereţii albi ai hotelului.

Zăpada de azi albă ne-a găsit atât de nepregătite pentru întâlnire.
Avem sufletele în cu totul alte locuri. Au trecut câţiva ani de atunci.

Şi deci întâlnirea este aproape ok. Ţi se înmoaie puţin genunchii şi îţi revii instantaneu.
Spui minciuni albe şi totul e bine.

După care te gândeşti ce ai putea să îi oferi. Nu poţi să îi oferi flori pentru că e aiurea, nu ştii nici o florărie pe-aproape. Îi spui doar că dacă ar vrea îngheţată. Zâmbeşte pentru că îşi aduce aminte şi schimbă vorba. “E zăpadă asta albă atât de îngheţată’. Mereu s-a priceput la cuvinte.

- Aşteaptă puţin, îmi spune.
Revine repede cu o pungă de cadou.
Nici nu ştiu când s-a mişcat aşa de repede. Întotdeauna a fost aşa. Rapidă, incoerentă, sălbatică.

Sunt acasă şi totul e bine.
Mă uit la cutia de Rafaello cu bomboane albe de pe masă şi îmi revin cele mai proaspete parcă amintiri.

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply