Open Widget Area

Asemanari. Diferente.


English

IMG_5416

Ce bine ca suntem diferiti !

Sau poate ca nu neaaparat. Cateodata mi-ar placea ca lumea in care traim sa fie un loc plin de oameni buni care sa se considere unii pe altii frati sau surori, care isi impart zilele date pe o anumita planeta. Intamplator sau nu, Pamant.

Ar fi ceva extrem de frumos sa mergi pe strada stiind ca te afli pe un taram miraculos si un loc sigur. Fara sa mai trebuiasca sa dai atentie banilor pe care ii ai in poseta, comportamentului duplicitar al amicilor sau iubitei, fara sa iti mai pese ca ai putea fi mintit, tradat, furat. Pentru ca toate astea nu ar exista deloc. Iar timpul tau il vei petrece in pace. Si atat.

Dar nu suntem la fel. Si d-asta poate ca e bine, pentru ca altminteri ne-am plictisi unii dintre noi. Stii, exista o categorie de oameni care se satura repede de tot cu binele. Cu linistea. Si daca nimeresc in cate un loc din asta sau printre oameni calzi, simt ca ceva le lipseste.
Au ei grija de asta si pornesc o revolta, lupta pentru o cauza inexistenta, incearca sa “ajute” batranii care nu vor sa travereseze strada, s-o traverseze totusi. Ceva, orice, care sa le dea sentimentul de utilitate.

Mi s-a intamplat si mie si poate vi s-a intamplat si voua ca cineva sa va spuna azi ca parul v-ar sta mai bine tuns intr-un fel anume, a doua zi la fel, a treia zi sa insiste si de fapt sa te pitroceasca pana te tunzi cum vrea si sa iti demonstreze ca ai nevoie de ajutorul lui. Si la sfarsit sa iti spuna ca e timpul sa-l mai scutesti cu atatea insistente, te-a ajutat destul. E drept un ajutor pe care nu i-l solicitasei.

Suntem foarte diferiti si d-asta e bine sa stam fiecare in lumile noastre, cu oameni ca noi.

Sa nu ne incapatanam sa intram in medii care nu sunt pentru noi, sa nu incercam incrucisari de specii diferite, sa nu ne miram cand apar rezultate “mutanti”.

In Universul asta fiecare om are rolul lui. Repet, unii poate pentru ca nu si-l gasesc pe cel real, inventeaza oarecare unul care sa le dea senzatia ca nu sunt degeaba. Si e bine ca fiecare sa isi faca rolul lui, exact ca intr-o mare orchestra in care unul canta la saxofon si altul la pian, si altul dirijeaza, in timp ce una face curat dupa repetitii.
Si e bine ca fiecare sa isi faca doar rolul lui ca muzica sa sune bine. Pentru ca daca pianistul s-ar apuca sa faca pe saxofonistul, iar saxofonistul sa dea cu aspiratorul, ar suna a Fals. Vezi tu, ar fi anarhie. Cam cum e acum daca te uiti in jurul tau, uneori.

Niciodata n-as putea sa atarn pe spatele cuiva. Intotdeauna mi-am platit prajitura, biletul la cinema, bolul cu popcorn. Niciodata dar absolut niciodata n-as putea plosnita linistita si sa fiu fericita cu asta.

Pentru ca eu sunt altfel. Sunt un om simplu si imi plac oamenii simpli. Si vreau sa stau cu acest tip de oameni pe langa mine.

Asta ma face pe mine fericita. Nu excursiile prin nu stiu ce colt de lume platite de altcineva decat de mine, nu masinile de lux care niciodata nu m-au facut sa tremur de bucurie, nu hainele de branduri renumite pe care mi le-ar face cineva cadou.

Pentru ca asta e rolul meu in orchestra. Sa fiu asa cum sunt eu pentru ca doar asa eu sunt fericita.

Fiecare e fericit in felul sau. Fiecare in lumea asta face ce poate. Daca poate.

Materialismul de exemplu este o bucurie a unora. Descoperi repede de tot asta. Cand de la inceput il vezi ca e foarte atent la fiecare cent, cu ochii mari cand i se poate oferi ceva, in fine. Este bucuria unora. Eu cred ca ei sunt Spectatorii atunci cand Orchestra este in functiune. Asta este rolul lor.

Deseori m-am intrebat daca chiar au un rol sau sunt degeaba. Dar pe ansamblu, da, au un rol. Face parte din Evolutie.

Si totul, dar absolut totul, se reduce la Spiritualitate. La Divin.

Am cunoscut foarte multi oameni bogati. Foarte bogati. Si foarte aproape de Spiritualitate. Imbracati modest, conducand masini proaste, mancand cele mai ieftine mancaruri. Toti au avut in mintea lor atunci cand si-au pornit afacerile, Divinitatea. Altfel nu ar fi reusit, zic ei.

Sunt oameni care sunt doar bogati si atat. Cu care nu mi-ar placea sa petrec nici cinci minute la cafea. Cu care nu as putea comunica, nu as avea despre ce vorbi si nici schimba doua idei.

Am cunoscut fete alergatoare dupa confort si le-am vazut in urmatorii ani. Metamorfozate, schimbate, pur si simplu cu alte fizionomii. Am avut surprize sa nu le mai recunosc pe unele dintre ele, dar nu pentru ca aveau masini scumpe sau locuiau in vile cu cate n camere. Pur si simplu li se schimbasera fetele. La propriu.

Oare ce chin in sufletele lor si ce transformari chimice la nivel celular pana acolo cat sa ti se turteasca nasul si sa te faci dintr-o data carn sau sa ti se ascuta barbia si ochii sa iti devina oblici.

Cata tulburare sufleteasca si ce zbucium psihic sa te fortezi sa nu mai canti la vioara in marea Orchestra a Lumii, doar in incercarea de a fi Spectator.

Si toti din Orchestra sa ii vezi ca muncesc, le e mai greu decat tine, trudesc, transpira, nadusesc, in timp ce tu stai in loja cu fundul pe o blana scumpa pe care ai scalpat-o de pe ultimul exemplar de iepure Fluture, mancand doar ultimele 3 icre negre de la ultimul exemplar de somon roz pastrate de fapt pentru perpetuarea speciei.

Cat de bucuroasa poti fi, nestiind ca pentru oamenii din Orchestra nu se numeste munca grea ci “Rolul” lor, si ca niciodata nu ar fi interesati nici de blanuri de animale, pe care oricum le considera ceva demodat pentru timpurile in care poti cumpara haine confortabile in care sa te simti bine, si nici de icre negre pe care somonii roz le au oricum in culoarea roz si ei stiu asta pentru ca au citit mai mult decat tine.

E bine ca suntem diferiti. Sau poate ca nu-i bine.

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply