Open Widget Area

Azi, 3 idei


English

Doar două lucruri să vă zic. Ba nu, mint, trei.

Decorated Christmas tree closeup

Primul e că vin Sărbătorile şi toate magazinele zici că sunt în greve sau ceva pentru că-s pline de oameni diabolici care se lovesc cu coatele, se împing, urlă unii la alţii. Cadouri, pungi, carne, mâncare, nebunie generală.

Eu iar sunt pe invers.

Ştiu clar că nouă ne ajung chestii soft.

Fulgi cu lapte, iaurturi, brânzeturi, fructe şi legume din belşug.

Nu carne de porc, nu N şpe mii de cozonaci din care arunci trei sferturi pentru că-s deja uscaţi, nu aruncat cu banii aiurea pe mâncăruri nesănătoase.

Da frate, se mănâncă ENORM de multă carne.

ENORM!

Şi acum o să vină întrebarea: Dar Cristina, bunicii tăi care au apucat 90 de ani, nu au mâncat carne?

O, ba da. Dar bunicii mei care au apucat 90 de ani au mâncat PUŢINĂ carne.

Mi-am petrecut vacanţele la bunicii de la ţară. Care tăiau o găină (O, UNA, 1) la sfârşit de săptămână, în general sâmbăta. Din găina aia făceau ciorbă şi felul doi. Şi mâncam până marţi-miercuri. După care îmi amintesc clar cum mamaia făcea ba fasole, ba varză, ba ciorbă de cartofi.

Porc? Doar iarna. Nu mânca nimeni carne de porc din martie până în noiembrie.

Frate, mâncăm FOARTE multă carne.

Şi organismul nu ne e conceput pentru atâta balast aruncat fără pic de discernământ.

E logic că dacă îndeşi în corp atâta grăsime şi îi dai carne întruna, o să ai ba pietre la fiere, ba dureri de cap, ba o să te doară ficatul.

Serios. Ia cu verdeaţă!

Al doilea lucru e că vecinii şi-au schimbat uşile în toată casa.

Oh, stai, de fapt şi vecinii ceilalţi şi-au schimbat uşile.

Asta pentru că mai în urmă cu două săptămâni şi ceilalţi şi-au schimbat uşile. Da, serios.

Uite, să vă zic.

Stau la etajul 3 într-un bloc muncitoresc de 10 etaje. Pe palier suntem 4 apartamente.

Şi da, eu am rămas singurul apartament cu aceleaşi uşi de lemn, vechi, tradiţionale. Ce să vezi? Nici nu mi le schimb.

Zici că dă damblaua din când în când în populaţie, ba cu termopane, ba cu uşile de metal de la intrare, şi mai nou cu uşile speciale din interiorul casei. Parcă e întrecere socialistă.

Ok, termopane am pentru că vara era uneori gălăgie şi acum am liniştea dorită.

Dar frate, de ce să îmi schimb uşile de lemn? Pentru care motiv lemnul ăsta tradiţional a devenit subit motiv de jenă? Că nu pricep, zău. Ce au uşile astea noi mai bun decât uşile de lemn?

În fine, ideea e că la mine pe palier s-au luat unii după alţii, şi vecinii din faţa uşii mele au făcut împrumut la bancă.

Pentru că da, nu doar că nu au bani, ci salariu are doar un singur membru al familiei.
Un salariu care acoperă nevoia de alcool a familiei.

Ştii, eu nu judec omul. Nu judec beţivul. Dar am dreptul să îl ocolesc.
Nu îmi place beţivul din un singur motiv: nu e coerent.

În orice caz, m-au chemat să îmi arate minunăţia, m-am scuzat că am treabă, dar n-am avut scăpare. Aşa că am făcut un tur al casei de un minut , în care am scăpat cele mai false mirări din viaţa mea. “Uau, hm, da, aha!”.

Am venit acasă şi mă gândeam. Frate, poţi să îţi poleieşti pereţii cu aur. Aur pur, de 24 carate, galben şi strălucitor. DEGEABA!

Poţi să îţi pui inele, cercei, să porţi cele mai fancy haine.

Caracterul şi valoarea omului stau tot în cum ştie să se poarte, să vorbească, să mulţumească.

Al treilea e că primesc din când în când mesaje de la gagici.

Băi, e frumos. Mă simt flatată. Pe cuvânt.

Decât că eu am o particularitate. Nu înşel.

Nu am înşelat în toată viaţa mea, aşa că mă îndoiesc profund că o să mai înşel vreodată având în vedere prestigioasa vârstă.

Toate, dar absolut toate relaţiile mele, au fost cu oameni pe care i-am cunoscut real, în viaţă.

Nu cred în hello-uri scurte pe internet.

Cred însă în ce poate deriva din internet în sensul că da, am acum numeroşi prieteni în real-life, oameni pe care i-am cunoscut de pe facebook.

Dar să ne-nţelegem, cu ei am ieşit la cafele, ne-am povestit chestii, am trăit real lucruri.

Ce observ eu în România în special la tipele care vor să se bage în seamă cu tipe e lipsa de asumare.

E jenant. Foarte, foarte jenant.

Îmi plac oamenii asumaţi. Îmi plac tipele care spun clar şi răspicat “Sunt bi”. “Sunt hetero”. “Nu ştiu ce e cu mine”.

Toate astea când le spui privind omul în ochi, sincer, asumat, matur, produc în mine nişte senzaţii extrem de plăcute. Îmi vine să te iau în braţe şi să îţi cumpăr cadou de Crăciun un pulover alb, moale, flauşat.

Când îmi livrezi însă rahat, că ai vrea, dar oare nu, dar poate da, ba eu, ba tu, “hai că am glumit”, “am zis şi eu aşa”, deci când umbli cu cioara vopsită, când eşti falsă şi lipsită de orice gram de naturaleţe, fii sigură că o să te uit în secunda doi.

O să-mi spun “ah, încă un om de tip Încurcă-Lume”, şi te voi ocoli.

Dacă am întâlnit femei aşa? Sigur că am întâlnit. Destule.

Exerciţiu de imaginaţie. Exemplu real. 100% true story.

Eu cu o femeie sub clar de Lună, în faţă marea, mâinile noastre încolacindu-se zvârcolit. Trei luni de relaţie.

După care ea spune: “te iubesc, te iubesc foarte mult. Va trebui să ne despărţim.”

Poftim!? Say what!?

“Da, trebuie să stau cu un bărbat. Societatea mă judecă.”

Huh?! Şi vei accepta nefericirea? Şi pe el îl vei minţi că îl iubeşti?

“Da. Voi fi nefericită poate un timp, dar e mult mai confortabil pentru mine să stau alături de un bărbat. Societatea …”

Nu mă interesează ce vrea societatea! Societatea zice, societatea face, societatea drege.

Mă interesează ce pot EU să ofer societăţii.

Aşa că fă-ţi calculele dinainte, experimentează în liceu, află ce vrei, cine eşti, ce e cu tine, ce poţi, şi nu încurca oameni ca mine, care ştiu foarte clar cine sunt şi ce vor.

În general vorbesc.

Eu chiar nu am nici răbdare şi nici înţelegere pentru oameni care îmi intră în viaţă aparent cu temele făcute şi care în câteva minute îmi arată clar că habar n-au ce direcţie îi mână.

Crezi că am nevoie de vreo nebună care să îmi anime viaţa din când în când? Mnu, nu am.

Mersi de înţelegere.

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply