Open Widget Area

Cosmin Bighei. Interviuuuuu :)


English

Doar când aud Cosmin Bighei mă simt minunat. :D
Darămite când vorbesc cu el. :)
Interviuuuu.

A fost foarte tare !
Data viitoare fac interviu cu mine.

Spune-mi ceva despre tine. Uite, de exemplu, eu te apreciez că ai 28 de ani și încerci să nu folosești vulgarități în show-ul tău. E un motiv bun ? :)

Sunt actor, fac teatru de improvizație în trupa Comedy.Show și stand-up comedy peste tot. Mă bucur că sunt oameni care apreciază faptul că am glume civilizate.

Să zicem că nu am fost deloc la show-ul tău până acum. De ce aș veni ?
În primul rând, pentru a râde. În al doilea rând, pentru a râde altfel.

Cine îți scrie textele ? De fapt, cum a început toată ideea asta să faci stand up ? Erai tu foarte amuzant ?
Îmi scriu singur textele, face parte din fișa postului. Eram destul de amuzant încă de mic, apoi am ajuns clovnul clasei, apoi la facultatea de actorie, unde am avut și prima încercare de stand-up comedy.

Pentru că eu activez şi în turism, spune-mi te rog care a fost cea mai frumoasă vacanţă.
Pe când eram la facultate, am avut un schimb de experiență cu niște studenți la actorie din Franța. Am stat 3 săptămâni la Cannes, am lucrat împreună la un spectacol, am ajuns și prin Nisa, Monte Carlo și Marsilia. A fost o vacanță combinată cu muncă și pentru mine, până acum, cea mai frumoasă.

Cosminbighei2

Spune-mi o fază nasoală dintr-un show. Ok, dacă ai vreo 3-4, spune-le pe toate.
La un eveniment privat cam nepotrivit. Le-am spus că ar fi bine să nu se suprapună show-ul meu cu servirea mesei și că ar fi indicat să-mi fac numărul mai la începutul serii, când lumea e fresh. Probabil au vrut să-mi facă și ei o glumă, căci m-am trezit cu microfonul în mână în fața unor oameni beți, care tocmai își primeau friptura. Eu spuneam glume, ei mâncau și mă ascultau din ce în ce mai puțin. Ne-a salvat pe toți omul de la sunet, care la un moment dat mi-a tăiat microfonul și a pus muzică. Atunci am fost foarte supărat, dar apoi mi-am dat seama că a fost o decizie înțeleaptă.

Care e cel mai bun comedian din lume ? Dar din România ?
Nu am un zeu al comediei căruia să mă închin, dar am unele preferințe. Fără să fie un top, într-o ordine aleatorie, i-aș aminti pe Bill Hicks, George Carlin, Louis C.K., Jim Gaffigan, Eddie Izzard și Robin Williams. De la noi, îmi place foarte mult Sorin Pârcălab.

cosmin

Ce faci dacă nu râde absolut nimeni ?
Din fericire, nu am pățit niciodată sa nu râdă chiar nimeni. Şi la show-ul cu friptura, de care vorbeam mai devreme, în primele minute am fost răsplătit cu câteva zâmbete și râsete. Iar dacă aș avea doar spectatori de piatră, mi-aș duce până la capăt show-ul pentru care am fost chemat, fără să insult pe nimeni, apoi aș avea o seară foarte proastă. Dar nu vreau să mă deprim cu astfel de scenarii, lumea râde la show-urile mele.

De cate ori pe saptamana lumea poate sa te vada din toamna ? Si unde.
Probabil că voi avea în medie 3-4 show-uri pe săptămână, în București și prin țară. Nu-mi cunosc de pe acum tot programul, așa că cine e interesat poate să mă urmărească pe Facebook, unde îmi anunț toate show-urile, pe pagina https://www.facebook.com/cosminbighei

Ce ai fi vrut sa te intreb si nu te-am intrebat ?
Dacă am blog și dacă scriu des.
Să și răspund: Da și nu. Pentru curioși, www.cosminbighei.wordpress.com

Ultima intrebare. De ce nu ai venit niciodata la un show de stand-up de-al meu ?
Sincer, nu știam că faci și stand-up. Aștept o invitație și voi veni cu drag. Până atunci, spune-mi ceva amuzant! :)

Hm. Când eram mică, eram fată. Nu ştiu cât e de amuzant, dar ăsta e adevărul. :D

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply