Open Widget Area

Dezvoltare personală, Egoism


English

Uneori cred că ni s-au spălat creierele cu atâta dezvoltare personală.

Care dezvoltare personală te învaţă să fii egoist.

Să te iubeşti, pe tine, pe tine, doar pe tine.

Să fii mai puţin tolerant, necruţător când cineva te enervează puţin.

Şi să rămâi singur, în fond.

SEX

Nu mai spuneţi şi voi la nimeni, vă rog.
Oricum nu citeşte multe lume siteul.
Deci, poate să rămână între noi.
N-am înşelat în viaţa mea.
Pe nimeni.

În toate relaţiile mele am fost fidelă.

Îmi pare rău că nu am întâlnit marea mea dragoste la 16 ani, cu care să rămân până la adânci bătrâneţi.

Da, ăsta e un mare noroc.

Nu m-a interesat niciodată experimentul de dragul experimentului.

Dar aşa a fost viaţa. N-a mers, şi iar n-a mers, ştii şi tu cum e.

A venit relaţie, după relaţie, după relaţie.

Nu ştiam să părăsesc oameni.

Pe primul meu iubit nici nu l-am părăsit.

I-am spus să ne întâlnim peste o lună, la Universitate.

Şi eu nu m-am mai dus.

A venit el după mine acasă unde i-am zis că de fapt cred că nu mai merge.

Dar eram mică, circumstanţe atenuante.

Nu ştiam să părăsesc oameni.

Până când A, o amică, mi-a zis că sunt o fraieră şi că părăsitul e o chestie super mega-cool.

Şi nu mai ştiu de ce m-am certat cu amica mea A., dar ştiu că ea m-a ameninţat că rupe prietenia cu mine.

Aşa că i-am zis că e ok, chiar eu o s-o rup cu ea.

Nu mai vorbim nici în ziua de azi.

Mă gândesc deseori că de fapt chiar A. mă învăţase să părăsesc oameni, aşa că am părăsit-o eu pe ea.

D-asta zic.

Ce predici, aia primeşti.

Voi, cei cu dezvoltarea personală.

Învăţaţi oamenii să se iubească mai mult între ei.

Învăţaţi oamenii să iubească.

Să nu mai fie singuri.

Pentru că singurătatea e urâciune.

Am atâţia prieteni fără relaţii, care dorm singuri, care trăiesc singuri.

Singuratea nu e o fericire. Ci o năpastă.

Să fim mai toleranţi, să acceptăm mai multe, să înţelegem că o relaţie înseamnă şi compromis.

Să nu mai hârşâim linie, după linie, după linie, în căutarea omului perfect.

Nimeni nu e perfect. Nici chiar noi.

Sunt atât de mulţi oameni singuri. Dacă îi întrebi, fiecare îşi aşteaptă perfectul.

Şi aşteaptă, şi aşteaptă, şi aşteaptă.

Au avut enorm de multe ocazii să placă, să înţeleagă, să dorească, dar şi le-au refuzat.

Orgoliul dă bine în societate. Ba chiar e întrecere. Cine părăseşte pe cine.

Dacă îţi place, spune-i. Nu aştepta momentul potrivit, strategia nu ştiu care, invitaţia X la cafea.

Poate nu mai vine niciodată.

Spune-i, arată-i, scrie-i.

Serios.

Singurătatea e năpastă.

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply