Open Widget Area

Femeie puternică sau pur și simplu “Știu ce Vreau”


English

Viața e o adunătură de momente. De urcușuri și de coborâșuri.
Pentru toți.

Pentru femei urcușurile și coborâșurile se simt mai intens și pentru noi se transformă în extazuri și agonii.

Femeie m-am simțit întotdeauna decât că m-am născut puternică și demnă.

Pentru mine să îi fi cerut cuiva să mă ajute când aveam nevoie, mi se părea nedemn. Până am înțeles că nu e bine să îmi ascund slăbiciunile tocmai pentru că aș putea fi considerată lipsită de emoții.

Am avut momente când eram pe minus și ascultam cu răbdare tristețile altora care erau cel puțin pe zero, deci mai sus decât mine.

Am avut momente când totul în jur se năruia pentru că avusesem încredere, dar pentru că promisesem prin felul meu demn de a fi, un om puternic, trebuia să îmi joc în continuare percepția celorlalți.

Am avut momente când am renunțat la orice fel de posibilitate de a-mi câștiga traiul doar pentru că nu puteam să fac nici un compromis “mic”.

Și atunci am stat. Am așteptat. Am strâns din dinți și am știut că o să treacă. Și a trecut. A trecut prima data un an, apoi au trecut doi, au trecut chiar trei.

Mi-a fost îngrozitor de greu.

În timp ce pentru societate eram puternică, dură, invincibilă, pentru mine eram același om care preferă să plângă ore închis în casă fără a lăsa durerea și suferința să i se poată citi pe chip.

Am știut că timpul cerne totul.

Timpul cerne prietenii, universurile, lumile paralele, scările de valori, valoarea.

Am stat și am așteptat să mă dezvolt “organic”. :)

Am mâncat iaurt, fructe, semințe. Toate organice. Câteodată beam doar ceai.

Da, știu, sunt o simpatică și-mi place să glumesc.
Însă știam că nu vreau să mă abat de la lucrurile în care credeam. Indiferent de preț.

Chiar dacă aș fi vrut, știu că sunt incapabilă să accept lipsă de educație, comportamentul urât, duplicitatea, și lipsa de puncte de vedere personale, ferme și clare.

Nu m-a interesat și nu mă va interesa vreodată să mă adaptez pe considerente că “adaptabilitatea, dacă ești inteligent, trebuie să funcționeze în orice împrejurare”.

Nu mă interesează să mă adaptez la orice, așa cum nu mă interesează nici să râd fals și nici să mimez bucuria.

Nu mă interesează în general vorbind, să fiu altcineva decât ceea ce sunt.

Nu mă interesează să plac tuturor și nu mă interesează să păstrez relații cu oricine.

Am fost mințită, trădată, furată, și cu toate astea nu am făcut pact niciodată cu cel care mi-a considerat toleranța drept incapacitate de apărare.

Bunătatea drept slăbiciune.

Tăcerea drept afazie.

Inocența drept imaturitate.

Am preferat să renunț la persoane și de fiecare data renunțarea a fost definitivă.

Niciodată n-am crezut că dacă cineva poate ajunge în situația să te trădeze o singură dată, a fost din motive de circumstanțe. Nu. Câtă vreme știu sigur că eu n-aș putea niciodată vreodată, indiferent de circumstanțe, să tratez oamenii la cantitate, și câtă vreme ca mine mai sunt destui alții.

Deci există și “altfel”.

Se poate și “altfel”.

Te îndemn din tot sufletul și cu toată puterea să mergi pe drumul tău, să fii consecvent valorilor tale, și să nu te minți niciodată.

 

free-wallpaper-4
Oricât de greu îți va fi, nu te abate de la drumul drept.

Crede-mă, orice compromis mai mare sau mai mic, îl plătești mai târziu.

Pentru început nu ai nevoie de oameni care să creadă în tine.

TU singur, îți ești suficient.

Pune zilnic o cărămidă pentru visul tău.

Și îți garantez că într-o zi te vei trezi cu oameni ca tine în jurul tău.

O Primăvară Frumoasă !

Tot înainte !

 

 

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply