Open Widget Area

Fight for (your) right, kind of


English

pexels-ashutosh-sonwani-3562117

Încep cu asta pentru că e bună de introducere.

Am vorbit treaba asta cu o prietenă fix acum câteva zile și o scriu și aici că e și amuzantă dar mă și descrie perfect.

În clasa 1 și 2 am făcut școala la bunica mea din București, mama mamei mele.

Cred că o revin odată și o să fac articol despre copilărie că e interesant de studiat pentru specialiști :)) dar deocamdată mă rezum la anii ăștia și în special primul an de școală.

Dar deci în clasa 1 nu suportam să fiu privită de la balcon. Bunica și uneori mama știau ora la care eu ies de la școală și ieșeau pe balcon ca să mă privească venind. Eu o luam că mă urmăresc și nu suportam așa că dacă le vedeam le arătam pumnul. Na, un exces de independență care se manifesta ușor agresiv :))

Mama îmi spunea că ele totuși mă urmăreau dar aveau grijă ca eu să nu le văd pentru că urcam foarte supărată apoi sus, făceam tot felul de scheme că nu mai acceptam să mănânc, așa că nu riscau.

Vedeau deci cum ies de la școală având în dreapta și în stânga mea câte un băiat.

Aparent lucrurile mergeau strună și eu deodată dădeam câte un ghiozdan în cap la unul, apoi la celălalt, și mergeam voioasă mai departe.

Mama nu înțelegea cum de baietii nu se supărau pe mine și sincer nici eu nu înțeleg dar cică deși știau că la un moment dat pe parcursul drumului nostru vor primi câte un ghiozdan în cap continuau să se întoarcă de la școală cu mine.

Independența mea s-a manifestat intodeauna și am avut și un noroc de niște părinți pe care de multe ori mă gândesc că nu îi merit. wink pentru cunoscători.

Independența asta a mers mână în mână cu dorința de a face lucrurile așa cum le simt eu și mai apoi cu asertivitatea. Forța de a spune exact ce simt și ce îmi place și ce îmi doresc să primesc.

Mă îndrept ușor către de fapt subiectul articolului care e despre cum să nu te mulțumești cu mai puțin decât ce ai cerut.

Nu e mare lucru, e un mic lucru, dar din aceste mici lucruri se formează caracterul.

Eu comand în general pizza de la Jerry Pizza. Comând de ani de zile, am o relație bună cu ei, știu că numele de Jerry Pizza vine de la șeful Jerry care e un american venit în România.

De-a lungul anilor orice problemă am avut s-a rezolvat, am ținut legătura cu ei, de multe ori le-am scris, ultima oară când am văzut că aveau livratori din Nepal și mi s-a părut super agreabilă politețea lor.

De circa o lună primesc pizza mai târziu cam cu 20 de minute decât timpul de livrare care îmi este oferit.

Așa s-a întâmplat și marți când am comandat paste de data asta.

Mi se oferise un timp de livrare de o oră care mi s-a părut mult dar pastele au sosit cu 20 de minute peste această oră.

Așa că am sunat și am anunțat că asta se întâmplă de circa o lună și că nu e ok, având în vedere că locul de unde mi se livrează este aproape de casă.

Explicația este că de fix o lună acest loc e în renovare și mi se livrează de fapt din Drumul Taberei, mi-a spus extrem extrem de drăguț o doamnă care era șefa de tură din acea seară.

Tocmai mă pregăteam să îi mulțumesc pentru felul în care vorbește când îmi spune că pentru data viitoare, drept urmare a faptului că mi-a întârziat comanda acum, voi primi o reducere de 30% și niște băuturi din partea casei.

Cocktailuri să fie! :))

Glumesc, dar mi se pare că e bine că nu mă mulțumesc doar cu “hai mă, au venit pastele până la urmă, așa că taci și înghite!”

Îmi place că m-am născut cu dorința asta de a face și a primi lucrurile complet.

Îmi place că nu ofer jumătăți de măsură și că nici nu accept jumătăți de măsură.

Este modul în care îmi învăț mintea, corpul, viața, să se alinieze la o formă sănătoasă de respect de sine.

Iar din Respect de Sine vine și Respect pentru ceilalți.

Îți doresc Weekend frumos, și mie putere de muncă pentru că în weekendul ăsta lucrez la site-ul Krispatt.

Am cumpărat și domeniul de ro și domeniul de com, sper și chiar cred că iese o treabă foarte bună.

Sănătate să fie!

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply