Open Widget Area

La Mulți Ani!


English

21034443_1703156473037146_1320144173811908978_n

2017 a fost un an care a trecut prea repede.

Nu pot să îl cataloghez nici bun, nici prost, nicicum.

Pur și simplu mi-am stabilit la început niște lucruri pe care vreau să le fac și nu le-am mai făcut.

Am muncit mai puțin ca în anii trecuți chiar dacă am muncit tot mult.

Dar am muncit mai organizat, mai în echilibru, cu minim o meditație făcută în fiecare zi.

Am întâlnit oameni frumoși pe care sper să îi păstrez mereu lângă mine și am întâlnit oameni care doar mi-au mâncat din energie și din timp.

A fost anul cu cele mai proaste relaționări din toți anii ever.

Cu fel și fel de fete, puștoaice, femei, apărute out of nowhere cu absolut nici un scop clar și concret dar interesate să se bage-n seamă.

Cu oameni care au promis că facem, dregem, rupem munții în două, construim avioane, și care au dispărut ca măgaru-n ceață.

Vreau pentru 2018 să nu mai dau nici măcar o secundă pentru oameni care nu știu cine sunt și ce vor.

Am învățat în 2017 că dacă refuz o singură invitație la suc/cafea/bere s-ar putea să fi fost ultima de acest fel.

Și pentru 2018 vreau să nu mai amân, să nu mai promit, ci doar să stabilesc “AZI ieșim la cico” și chiar să se întâmple lucrul ăsta.

Am învățat în 2017 că absolut toate trec și trebuie să-mi liniștesc pasiunile și patimile.

Este anul în care am fost cea mai calmă, cea mai împăcată cu mine, din câte am fost vreodată.

În 2017 am ales liniște, meditație, relaxare și o să continui și în 2018 pe aceeași idee pentru că mi-a prins foarte bine.

Am învățat că degeaba scrii romane unor oameni și încerci să le explici intențiile tale bune pentru că oamenii vor înțelege mereu doar ce vor ei să înțeleagă.

Iar cei care te înțeleg îți înțeleg tăcerile și te roagă frumos să nu le oferi niciodată explicații.

Pe primii îi înlături fără urmă de regret dar pe ultimii îi ții mereu lângă tine.

Cu cine îți e dat să se lege se leagă din prima secundă, cu cine nu, indiferent de cât de mult timp veți sta împreună pur și simplu nu va merge niciodată.

Am învățat în 2017 că oamenii care țin cu adevărat la mine trec peste orice fel de orgolii și chiar dacă într-un puseu de nervi le-am dăruit un Block din preaplinul sufletului, ei vor găsi alte modalități ca să îmi arate că mă prețuiesc.

Ba mi-au scris pe pagina de facebook unde nu erau blocați, ba pe site, cine a vrut musai să nu renunțe la mine, nu a renunțat. Simplu!

Cine te valorizează va trece peste multe, cine nu te valorizează nu va fi mulțumit nici de Luna de pe cer pe care i-o pui la picioare.

În 2017 am învățat să nu mai încerc să găsesc oamenilor logică și să îi cred pe cuvânt.

Dacă un om îmi spune că nu merită să mă gândesc la el, atunci nu mă mai gândesc la el. Simplu!

Nu, nu înțeleg ironiile de genul și nu, nu vreau să înțeleg “glumele” de genul.

“Am zis și eu așa” nu există.

Există doar oameni cărora nu le pasă de tine și tu trebuie să iei lucrurile ca atare și să te îndepărtezi.

Am învățat că relațiile de dragoste se pot rupe peste noapte și că nu o să pățești nimic dacă sunteți atenți să nu vă răniți foarte tare.

Am învățat că sunt pe cont propriu și să mă zbat pentru șansa mea indiferent de indiferent.

Am învățat să îmi iubesc mai mult familia și apropiații.

Am aflat că sunt oameni care mă plac pentru ce sunt și că merită să îmi continui planurile și pe 2018.

Vreau să am timp să citesc mai mult, să scriu mai mult și în afară de “Eu sunt Esther”, cartea pe care o voi lansa la începutul anului, urmează o alta pe care o voi lansa la sfârșitul anului.

Și am învățat că Stand Up ul este o prelungire a mea pe scenă și că vreau să îl fac așa cum îl simt eu chiar dacă voi întâmpina greutăți și ironii și răutăți.

Pur și simplu îmi place pe scenă, mă simt extrem de confortabil să îmi fac umorul așa cum cred eu, și voi continua să alerg pe culoarul meu no matter what.

Vă mulțumesc mult mult celor care mi-ați mai scris, m-ați mai sunat, m-ați susținut și vă doresc multă sănătate, să vă realizați în 2018 ce n-ați mai apucat pe 2017, vă doresc liniște și dragoste, și sper să ne vedem live în cele mai frumoase împrejurări. La Mulți Ani!

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply