Open Widget Area

Osul


English

CAINE

Sunt femei săracele, care atunci când întâlnesc şi ele un eventual iubit se transformă într-un fel de căţele râioase, primitive, răpănoase.

Iar colţii lor încep să crească pe măsură ce legătura dintre ele şi iubit se înfiripă mai adânc.

Şi dacă tot le compar cu nişte căţele, lor li se pare că şi-au găsit osul.

Pe care îl apără, şi îl apără, şi îl apără.

Pentru că în esenţă sunt nişte complexate amărâte pe care dârdăie chiloţii de frica ideii că s-ar putea să nu îşi mai facă prea curând un alt iubit.

Dacă întâmplător ţie nu îţi place boyfrendu’, deci nu placi osul, căţeaua se repede la tine cu dinţii să te sfâşie.

Şi tu îi repeţi că n-are sens, poate să îşi păstreze liniştită osul şi să îl apere până la adânci bătrâneţi.

Nu te interesează oricum.

Cu cât îi explici mai mult, cu atât căţeaua proastă te muşcă şi mai tare.

“Dar e osul meu! Cel mai luci os, os, inim os, os, frum os, os din lume. Osul meu drag şi iubit, mrrrrrrrrr.”

Dar nu îţi vreau femeie osul!

Începi să urli la ea, poate poate, doar doar, s-o trezi din beţie şi o fi atentă la ce îi spui.

Nu, nimic.

Începe să te înjure practic pentru greşeala de a-i spune că osul ăla e poate unul dintre cele mai anoste, şterse, lipsite de expresivitate, oase din lume.

Şi te gândeşti încă o dată.

Oamenii se merită între ei.

Şi căţeaua proastă îşi merită osul, şi osul îşi merită căţeaua.

Căci nu e petic fără sac, şi nici sat fără câine.

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply