Open Widget Area

Relaxare, Vitalitate si cu Mine (2)


English

Acum, ok, nu mai stiu ordinea cronologica a evenimentelor. Nici nu ar conta pentru tine ca am fost la herghelie sambata sau duminica si la Antik cafeneaua-restaurant-tataresc , marti sau luni.

Important e ca am fost, si important e ca ti le recomand spre vizitare cand o sa poti si tu. Fie ca e vorba de Sambata, Duminica, Marti sau Luni.

La Herghelie am ajuns cu un microbuz pus la dispozitie de Primarie cred. Sper sa nu gresesc. Primaria din Mangalia. Dacian fiind cel care ne-a ajutat. Ok, you got it.

Am ajuns prin niste locuri parca neumblate caci altfel nu-mi explic boschetii verzi mari, netunsi, coclaurile dese si gropile din drumul de tara. Noroc cu o capra alba si iedul ei simpatic sa ne faca sa credem ca cineva le ingrijea.

Ramasa in urma cardului la admirat cirese din ciresi din curti, imi tot aminteam de “Ciresarii” pe care o citisem in generala. Mie mi-era frica, Nitescu tragea poze. Ba chiar sincer, cred ca a mancat si o cireasa. M-am calmat cand am vazut la un moment dat ca Arjocu mangaia un caine mic. Coscai cu Slav erau tolaniti in iarba. Lungu era la datorie in picioare in soare si la fel si Tucu. De Rusi ce sa mai zic. Cand auzeam un “pac-tzac-mac” era clar ca era blitzul de la camera lui. Mancila asculta in soare si el.
Care mai de care veniti sa vedem poate cea mai tare si mai cool Herghelie din Romania: Herghelia Mangalia.

Si domnul Istvan Ianoş Antal tot vorbea si tot vorbea.. si tot in soare. Toba de informatie si de istorie, l-am admirat si ca pe un om care stie sa tina auditoriul interesat si in priza.

Domnul Antal e satmaren de origine si foarte bine pregatit profesional. Jos cu palaria !

Am si intrat in adaposturi, unde mie imi era iar frica. Nu de proprietarii cireselor si nici de soare. De spatele cailor caci numai spate vedeam si pe o parte si pe alta, si cozi. Drumul catre iesire fiind fix pe mijlocul incaperii. Si am iesit toti in o curte interioara unde cailor li s-a dat drumul la joaca si alergatura. Cainele mic si tembel alerga si el desi era a 30-a parte din piciorul unui cal. Mi-era acu’ tot frica : sa nu fie lovit cainele.
Nitescu adrenalitica-full cum o stiti, si-o cauta cu lanterna (lumanare suna prea morbid, si ea foloseste numai d-alea parfumate boema din fire fiind). Asa ca se bagase in primul rand dornica sa surprinda cele mai bune cadre. Rusi era si el pe alt flanc la fel fara nici o teama. Doar eu si cu Arjocu doi fricosi ne ghemuisem in spate tinandu-ne de bara de metal. Restul, asa si-asa, faceau parte din partea de mijloc si din scutul meu de protectie la o adica. Si a lui Arjocu. Scuze, m-am speriat iar. Mi-era sa nu te uit….

Lucratori ai hergheliei plini de muscaturi de cai pe maini sau scrijelituri manau caii spre si mai multa explozie de bucurie.
Si domnul Antal care din cand in cand ridica doar cate o mana. Mana fiind atat de mare si ca lungime si ca latime a palmei incat nu mai trebuia sa foloseasca bat sau paie.

Sau iata aici alt cal nebun :

Pe urma ni s-a prezentat locul unde manjii sunt crescuti. Dragii de ei, prietenosi cum stim ca sunt toate animalele, veneau la gard sa ne salute. Iubesc animalele atat de mult ! De fapt, stii… Niciodata nu ti-am zis. Nu imi inchipui sanatate psihica fara iubire. Adica nu inteleg zau cum vine aia ca “nu iubesti animalele”. Tre’ sa fie crunt pentru sufletul oamenilor aia. Dar revenind la manji. Uite-i :

Si pe urma am fost in alt loc unde ni s-au prezentat cei mai faimosi cai pe care ii are herghelia. Si ma tot gandeam cat de pasionat trebuie sa fi ca sa poti tine minte istoricul, numele si detaliile fiecarui cal.

Si la sfarsit ne-am dus spre hotel cu sareta trasa de cal. Totul a fost la cote inalte de profesionalism si calitate. Bine c-am vazut o barca pusa pe o masina sa se mai destinda atmosfera.

Mi-a placut foarte mult tot ce am vazut.

1

2

Ia uite cum isi face selfie Madalin

3

Aha, s-a prins ca il pozam.
Stai sa ma fac ca-mi fac si eu selfie acu’ ..

4

Ok, deci asa facem de acuma

5

6

Tare frumos !

7

Iar de ANTIK ce pot sa spun ? Este cu de toate. Si pizzerie, si restaurant turcesc sau tataresc. Si cafenea foarte frumos amenajata. Cu o cafea turceasca foarte buna. Va puteti poza cu turbane sau coifuri sau in fine… cu ce se gaseste. Si jos la subsol e bucataria. 100% Specific Turcesc. Mancarea e adusa pe acea mica fereastra si mesele sunt mici mici, scaunele la fel. Cescutele de cafea idem. Constrastant cu modul lor primitor de a-si intampina oaspetii si de a te face sa te simti bine.
Totu-i mic sa te simti mare.
Ce tot zic eu aici ? Serios mi-a placut mult. Aproape la fel de mult cat de mult mi-a placut de domnul Levant care a venit sa ne intampine cu un zambet 100% sincer al unui tatar din Romania 100%.

P.S. Scurt raport din sete :

Lumea e in continua schimbare si nu mai e rea musai de foame dar unii si din sete. In sareta trasa de cai spre hotel, mi s-a facut sete si am atins sticla de apa a lui Arjocu vrand sa i-o iau gingas. Acesta a sesizat intentia si a smuls-o cu putere din mainile mele cu unghii mici. A desfacut dopul si a baut cu gura direct din sticla, stiind faptul ca eu nu voi mai indrazni sa i-o cer. Noroc cu Petrus si caruia ii multumesc pe aceasta cale, care si-a rupt apa de la gura sa mi-o dea mie. Petrus, voi rasplati gestul tau plin de generozitate si ce imi place mie cel mai mult : umanitate, transformand apa in bere.

Pe de alta parte, intelegeti fireste ca si eu cat si Arjocu eram insetati din cauza fricii traite si de oboseala datorata tinutului de bara de metal. Thirst has no colour !

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply