Open Widget Area

sărumâna, sărumâna


English

Râd cu tata.

Îmi aduc aminte de mine şi de sormea când eram mici.

poza (6)

Ne învăţase mamaia de la ţară când ne duceam în centru să spunem ale cui suntem.
Imaginează-ţi vara, seară, în jur de ora 6, zeci de babe ieşite pe băncile din faţa casei lor.

Nevoia de socializare normală şi firească le împingea pe fiecare, după terminarea muncilor, să iasă “la poartă”.
Eu eram super ruşinoasă şi timidă. Nu şi sormea, mai mică decât mine cu 2 ani.

poza (2)

- Să spuneţi sărumâna mamă.
- La fiecare?
- Da mamă, la fiecare. Şi dacă vă întreabă ale cui sunteţi, ziceţi că sunteţi nepoatele lui Ionel Pătraşcu.
- Le zicem că am venit în vacanţă de la Bucureşti?, întreba sormea mândră nevoie mare de originile ei capitaliste.
- Da mamă, dacă va întreabă, ziceţi.
Şi începeam, prima casă nimeni, a două casă nimeni, a treia casă, două babe.

- sărumâna, sărumâna.
- Să trăiţi, mamă. Ale cui sunteţi?
Ei, şi după treaba asta, eu băgam capu’-n pământ, şi o împungeam cu degetu’ pe sormea să spună ea.
Şi sormea tăcea şi tăcea şi în final spunea:
- Ale lui Ionel Pătraşcu.

Imediat cum treceam de ele eu începeam să o cert. Că de ce nu spune din prima, de ce mă lasă să am emoţii, ea spunea că de ce să spună ea, că ea e mai mică decât mine cu doi ani, şi să mă învăţ să zic eu.
Iarăşi încă o casă, a doua casă, a treia, a cincea casă, încă trei babe.

- sărumâna, sărumâna.
- Ale cui sunteţi mamă?
- Ale lui Ionel Pătraşcu, începea sormea victorioasă. Şi suntem venite în vacanţă de la Bucureşti.

Îmi aduc aminte cu la fel de multă bucurie cum a încins un cocean în jarul unde cocea mamaia pâine şi mi l-a sfârâit deasupra buricului. Asta s-a-ntâmplat într-o zi de vară. Pentru că văzuse filme cu indieni, nu că ar fi fost supărată pe mine sau ceva.

poza (3)

Altădată mă spalasem eu pe picioare lângă fântână. De fapt mă spălase mamaia. Tot ea i-a zis soră-mii să-mi aducă o pereche de papuci. Sormea, drăguţă, s-a dus la nucul din spatele curţii, a luat o omidă groasă şi verde, cum n-am mai văzut demult, şi mi-a pus-o într-un papuc. Era omida aia fix cât un deget de-al tău. Să zic, degetul arătător.
Eu am ţipat ce-am ţipat, dar mamaia a leşinat de frică să nu mi se facă mie frică.

poza (4)

Am fost foarte bucuroasă când s-a născut sormea şi îmi povestea mama mereu că atunci când au adus-o de la spital am vrut să o văd.

Ei au pus-o în pătuţ şi s-au dus în sufragerie.

M-a găsit mama mai târziu cu ea în cameră, eu aveam 2 ani jumate şi ea trei zile, o desfăcusem la cordonul cu care îi era înfăşurat scutecul. Ca să nu se sufoce. Şi când a intrat mama am întrebat-o: “Mămico, e fetiţă?”

poza (5)

O plimbam cu un cărucior când a sărit un cocoş la noi să ne bată. Eu am fugit şi am lăsat-o pe ea în cărucior de frică. A venit tataie, a prins cocoşul şi l-a tăiat imediat. Era un cocoş chinezesc, mic, care nu era la prima abatere disciplinară.

În fine, da, am bătut mulţi băieţi care o supărau pe sormea.

SORMEA

Nu ştiu cum de mi-am amintit asta azi şi a ieşit articolul ăsta.

Cred că varianta scurtă era că o iubesc mult. :)

Şi chiar dacă e blondă, cârlionţată, cu ochi albaştri, şi deci semănăm perfect, avem şi multe diferenţe, dar ne iubim ca două surori adevărate ce suntem.

eucusormea

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply