Open Widget Area

Siria – povestea războiului


English

AF46BC6A-437E-4E1F-B7CA-F14D9CB38706

Despre cât de nedreaptă e viața se poate vorbi mult dar de multe ori totul se reduce la cât de nedrepți sunt oamenii.
Un documentar extraordinar de interesant am văzut pe national geographic despre povestea războiului din Siria. Am aflat lucruri pe care nu le știam.
De exemplu nu știam că acest criminal Bashar al Assad este medic. A terminat medicina la Londra și își dorea să vindece oameni cu probleme de vedere. Ce frumos! De unde pleci și unde poți să ajungi.
Povestea.
În Londra trăiește și Asma, născută și crescută în Londra din părinți sirieni. Tatăl ei cardiolog iar maică-sa lucrătoare la ambasada Siriei în Londra.
Pe această filieră Asma află că Bashar studiază la Londra și pacpac se înfiripă mare dragoste între Asma și Bashar. Oportunitatea nu se ratează.
Bashar este cel de-al doilea copil al președintelui sirian iar următorul președinte ar fi fost teoretic primul băiat, Bassel, care moare însă în accident de mașină în 1994.
În 2000 președintele Hafez moare și Bashar devine președinte.
Despre cât de odios era dictatorul sirian Hafez putem afla din mici detalii cum ar fi că existau “spectacole militare” unde soldații bărbați omorau pui de cățel live iar femeile soldat mușcau capetele de șarpe tot live pentru plăcerea acestui deviat pshic, Dumnezeu să-l ierte. Sau poate nu.
Deci în 2000 Bashar medicul devine președinte.
Războiul începe în 2011 cu scânteia aprinsă de uciderea unui băiat de doar 13 ani – Hamza Ali Al Khateeb- care în timpul unei demonstrații împotriva lui Bashar este reținut de autoritățile siriene. Apoi este torturat, mutilat și ucis. Corpul băiatului este dat părinților cu urme de violență, trei gloanțe, și penisul tăiat.
Familia arată presei și în mediul online fotografiile cu corpul băiatului și populația se revoltă. Este momentul în care războiul începe.
Dacă prima dată Bashar a încercat să înăbușe mulțimea omorând 100 de oameni prin împușcare în timpul unei revolte, urmează să bombardeze propria populație ștergând de pe harta Siriei orașe întregi. Ba chiar folosește și gazul sarin care înseamnă moarte cumplită, lui Bashar nefiindu-i milă nici măcar de copii.
În războiul din Siria au murit mai mult de jumătate de milion de oameni.
(Sirienii la un moment dat nu se tem doar de soldații sirieni ci și de Isis – formată din vechi soldați Al Qaeda care doresc să preia controlul în Siria. Până la urmă și aparent Isis dispare cu ajutorul președintelui Putin și armatei ruse, aliatul criminalului Bashar).
Documentarul îl prezintă pe Bashar cu grave și evidente tulburări psihologice, dedublarea personalității, confuzie.
Dar hei, nu e prima oară când vedem cum nebunii conduc lumea într-un fel sau altul și asta pentru că în general proștii nu fac nimica.
Dar, să continuăm.
Încă președintele Obama, probabil că unul dintre cei mai buni președinți pe care i-a avut America, cere aprobarea Congresului pentru intervenție militară în Siria.
Deși nu vede foarte necesară aceasta intervenție spunându-i fostului coleg de facultate al lui Bashar că nu e ceva determinant pentru cum și-l vor aminti oamenii iar acesta replicându-i că poate că nu, însă Siria va avea un rol determinant în modul cum vor evolua la nivel global traiectoriile politice.
Congresul refuză intervenția în Siria, președintele Obama pleacă de la Casa Albă și vine Donald de care sperăm cu toții să scăpăm în 2020.
Precizia este mai importantă decât puterea.
Fuga populației siriene din calea morții, populație cu o soartă atât de tristă și hăituită din toate părțile, se întâmplă de câțiva ani buni spre Europa. Milioane de sirieni stau încă la porțile Europei păzită de grăniceri cu puștile.
Pe de altă parte Europa nu cred că e în stare să-i primească la modul de integrare. Eu, Cristina, nu cred că Europa poate să îi primească just like that. A încercat Angela și toți prietenii mei din Germania îmi spun că nu doar că nu s-au integrat dar au devenit o problemă și pare deci că nu aceasta este soluția și clar nu peste noapte. Vorbim de culturi diferite și nu poți să integrezi culturile una în alta nici măcar în zeci de ani, darămite de la o zi la alta.
Probabil că taberele de refugiați sunt cea mai bună soluție. Probabil.
Cert este că este îngrozitor de trist ce se întâmplă, de nedrept, de ilogic.
Dar na, aici se ajunge atunci când o singură familie conduce o țară de 50 de ani.
Documentarul se termină cu Bashar care conduce mașina printre dărmăturile pe care chiar el le-a provocat. Bashar super relaxat se uită pe geam și vede ruinele fostelor orașe siriene. Pe National Geographic, e de urmărit.

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply