Open Widget Area

Vot


English

Observaţii de după vot. La rece.
1. Tot citesc, şi citesc diverse postări. Unele amuzante, chiar am pus like pe ele, cu “să va fie ruşine bucureşteni”. De parcă dacă un om are o altă părere decât a mea înseamnă că e obraznic, prost, ieftin, în comparaţie cu mine, intelectuală, deosebită, extraordinară.
Nu şi nu. Exact d-asta e democraţie, ca fiecare să poată vota fix pe cine doreşte. Fără ruşine, fără acuzaţii.
Am votat azi USB pe linie. Am avut motive foarte clare: un om absolut nou care nu a demonstrat nimic până acum pentru că n-a avut cum şi am vrut să văd ce poate, a fost unicul candidat extrem de transparent în privinţa surselor de finanţare ale campaniei, mi-a plăcut cumva stângăcia lui socială şi felul lui extrem de deschis.
Astea au fost motivele mele, ale unui om care nu face politică: eu.
2. S-au votat oameni care au clar probleme cu legea. S-au votat corupţi şi penali. Asta într-adevăr e ceva de neînţeles. S-a votat pe sistemul că “ce dacă fură Icsulica, lasă că mai ne face şi nouă câteva trotuare”. Exact mentalitatea aia de femeie înşelată de bărbat cu tot satul care însă e fericită că nu mănâncă şi bătaie. Cam aşa ceva.
3. M-am uitat şi eu la televizor ca toată lumea. Un fost şi actual deja primar al unui oraş mare din România este intervievat în direct. Întrebat care e secretul să câştigi cu 70% din voturi o primărie în condiţiile în care eşti cercetat penal şi ai două dosare penale. Omul calm, relaxat, zâmbitor, chiar pe alocuri iritat de întrebările respective că doar era bucuros de victorie. De Braşov e vorba. Oamenii ăştia ştiu că nu li se poate întâmpla nimic. Ştiu că pot să îşi facă averi făcând lucruri necinstite, ştiu că lucrează în haită ca lupii în pădure, ştiu că nimeni în această ţară nu îi pune să îşi justifice veniturile. Ba chiar sunt foarte deranjată de DNA cu toată nebunia cu ascultat telefoane, interceptări, urmăriri. NU E NEVOIE! Dacă vezi un om cu venitul x în anul intrării în primărie, şi în următorii ani, venitul lui este x ori 1.000.000 este evident de unde au venit banii. Pentru ce atâta control la mailuri, pentru ce filaje, pentru ce organizare de flagrant în care să îl prinzi pe Ghiţă cum ia 10 mii de euro? Nici nu are sens. E atât de uşor să faci cum îţi zic eu, DNA.
Ia omul în momentul intrării într-o primărie şi verifică-i venitul. Şi uită-te în 4 ani ce are în plus. Şi pune-l să justifice. Salariul x 12 x 4.
Well.
În bănuţii ăştia trebuie să i se încadreze vila. Piscina. Jeep-ul. Iahtul. Motocicleta. Terenul de la mare. Blocul ăla cu 10 etaje.
Dacă nu se încadrează e clar că e un corupt. Şi aia e.
4. N-aş face politică never, ever, ever. Şi dacă aş ajunge să mănânc pâine uscată înmuiată-n apă caldă. N-aş putea fi never, ever, ever, o curvă de om. Trebuie să ai pielea groasă ca să poţi să fii de acord cu nedreptăţile.
5. Îmi place mult, foarte mult, de Clotilde Armand. Este firească, normală, în mijlocul nebuniei şi interviurilor la cald, când nici nu ştia că a câştigat, îl calcă din greşeală pe un ziarist. Şi îi zâmbeşte, îşi cere scuze atât de sincere, motivând prin faptul că e foarte obosită, că toată ziua a fost în toate secţiile de votare. Cât bun simt şi naturaleţe! Câtă normalitate.
Asta vreau: FIRESC.
6. Unde era nebunia aia de dupa Colectiv? Unde se intampla mini- revolutia cu tinerii frumopshi shi libeeri? Unde s-a terminat cu Ponta? Unde s-a dorit ca presedintele sa se consulte cu strada? In Bucuresti.
Aici, in Bucuresti, si nu v-am uitat deloc pe cei care ati facut taraboi atunci. Si nu o sa va uit vreodata cum bateati campii cu Basarabia, Bucovina, butelii.
Unde a fost Bucurestiul azi? In Coada listei in ceea ce priveste prezenta la vot. Pai? Cum asa?
Inseamna ceva simplu.
Pe facebook, toti oamenii sunt buni. In real-life nu. Inseamna ca undeva, se pierde ceva pe traseu.
7. Ca tot am zis de net. Eh, uite ca internetul nu a mai funcitonat de data asta ca la Johannis. Uite ca Raetchi a pierdut, desi a fost sustinut de fb, si Firea a castigat, fara fb.

Cristina Patrascu

Despre Cristina Patrascu

Cristina Patrascu





Leave a Reply